Recenzie Cimitirul din Praga de Umberto Eco

Editura: Polirom
An apariție: 2013
Autor: Umberto Eco
Număr de pagini: 505
Traducator: Stefania Mincu

Umberto Eco este un autor complex, pe care îl apreciez îndeosebi pentru aplecarea enciclopedică şi documentarea pe care o face pentru romanele sale. Volumul Numele trandafirului mi-a placut la nebunie. Dacă reușiți să treceți peste primele 100 de pagini ale cărții Numele trandafirului, atunci o să vă dați seama că este o capodoperă literară. O să intrați într-o lume religioasă, dar plină de păcate carnale, crime, sex, discuții aprinse despre religie în lume și interpretarea ei, rolul femeii în viața unui călugăr, sărăcia și bogăția, trufia, etc.

Si pentru că mi-am dorit sa citesc mai multe cărți de Umberto Eco, mi-am indreptat atenția catre Cimitirul din Praga.
Sunt trei „vorbitori” în carte: personajul principal, Simonini, abatele Dalla Piccola și un narator nenumit, fiecare cu scrierea proprie. Naratorul e cel care vorbește grosolan, Simonini e cel cu un scris mai normal și abatele scrie cu un font de mașină de scris.

Simonini este un personaj interesant, care amintindu-şi despre sine doar că e italian şi cumva a ajuns să se ascundă la Paris, începe să ţină un jurnal, sperând că prin scris îşi va recăpăta memoria pierdută. Firul epic dezvăluie cititorului un mercenar al falsului, antierou de secol XIX, falsificator de documente(şi implicit falsificator al istoriei), agent secret şi colaborator al serviciilor secrete ţariste, prusace, franceze şi piemonteze, instigator, asasin şi terorist, un om lacom, incapabil de afecţiune şi obsedat de răzbunare.

Cimitirul din Praga de Umberto Eco e o carte care vorbeşte despre manipulare, despre distorsionarea istoriei, despre poveştile pe care le luăm drept adevărate şi care nasc pe nesimţite în minţile noastre idei strâmbe şi fixe, obsesii şi resentimente pe care cu greu le-am putea explica dacă am vrea. Aceasta carte o puteti cumpara de la libraria online Libris.

„Mă simt întru câtva încurcat apucându-mă de scris, de parcă mi-aș dezgoli sufletul, din porunca – nu, la naiba! să zicem că la sugestia – unui evreu neamț (sau austriac, dar tot aia e). Cine sunt eu? Cred că mai de folos ar fi să mă întreb despre patimile mele, de care poate sufăr și acum, decât despre faptele vieții mele. Pe cine iubesc? Nu-mi vin în minte chipuri îndrăgite. Știu că-mi place bucătăria de calitate: când aud rostindu-se numele „La Tour d’Argent” simt un freamăt prin tot trupul. Asta-i iubire?”