Recenzie O mare de lacrimi de Ruta Sepetys

Recenzie O mare de lacrimi de Ruta Sepetys

Acum câteva zile, mai exact pe 30 ianuarie, s-au împlinit 74 ani de la cel mai mare carnagiu din istoria maritimă. In acest dezastru maritim au murit aproape 9500 de persoane după ce nava germană Wilhelm Gustloff a fost torpilată, în Marea Baltică, de un submarin rus. Rușii spărseseră liniile de apărare ale nemților și ajunseseră în estul golfului Danzig, rupând Prusia de restul Germaniei. Mii se refugiați și de militari răniți au fost înghesuiți în portul Gotenhafen, singura lor scăpare fiind fuga pe mare. Al Doilea Război Mondial a lăsat în urma lui multă durere.

Ruta Sepetys este o autoare pe care am descoperit-o de puțin timp și pot spune că te ține în suspans până la final. Ieri, am terminat de citit “O mare de lacrimi”, care are ca subiect acest episod zguduitor petrecut la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. Întâmplarea face să citesc această carte fix acum când se împlinesc 74 ani de la acel eveniment. Este o carte de ficțiune istorică și este al doilea roman al autoarei.

Acțiunea din “O mare de lacrimi” se desfășoară în Prusia Răsăriteană acolo unde, așa cum am precizat, mii de refugiați căutau cu disperare o cale de scăpare din calea rușilor. Joana, Florian și Emilia sunt trei din acești refugiați, fiecare dintre ei având un secret care le mistuie sufletul. Cele trei personaje se intersectează în drumul către nava Wilhelm Gustloff.

Joana este o tânără lituaniancă, frumoasă și curajoasă ce își concentrase întreaga viață asupra studiului chiar și atunci când tatăl ei îi spunea ca lumea este mai instructivă dacă o trăiești decât dacă o înveți. De fiecare dată când vedea un om care avea nevoie de ajutorul ei medical, ea se oprea și încerca să îl ajute. Pe parcursul cărții chiar este asemănată cu Florence Nightingale, femeia care a revoluționat lumea medicală.

Emilia este o tânără poloneză căreia îi plăcea să învețe. Lumea ei a început să se destrame în ziua în care nemții încărcau scaunele și pupitrele într-un camion, iar manualele fuseseră puse morman unele peste altele și ardeau mocnit. Aceștia erau de părere că polonezii nu au nevoie de educație, că nu au nevoie decât să știe să socotească și să își scrie numele. Părinții ei dorind să o protejeze au trimis-o să locuiască la o fermă în Prusia Răsăriteană. Totul fusese bine până în ziua în care în lumea ei, rușii ajung in locația respectivă. Ca să reușească să meargă mai departe, și-a construit propria variantă a trecutului.

Florian era un artist prusac care se implicase, plin de entuziasm, la salvarea operelor de artă. Singurul lucru la care nu se pricepe era să citească oamenii. Avusese mare încredere în doctorul Lange pentru care lucra, deși tatăl sau îi atrăsese atenția. Într-o zi a găsit scrisorile pe care el le scrisese acetui doctor, toate fiind nedesfăcute. Astfel castelul în care trăia s-a destrămat și a realizat că de fapt acele opere de artă erau furate și că cel mai probabil urma să fie el acuzat de acest lucru. Din ziua aceea a început să se gândească doar la el și dorind să îl priveze pe Hitler de o piesă de artă la care acesta ținea nespus de mult. La scurt timp descoperara ca este prea târziu să se mai împace cu tatăl sau. Acesta fusese spânzurat și mai mult de atât, nemții îi trimiseseră lui Florian și factura pt aceasta execuție.

În jurul acestor persoane mai apar și unele secundare, fiecare cu povestea lui de viață pe care împrejurările îi aduc aproape. Este un grup care în ciudă aparențelor este unit, dar soarta atât de crudă le arată tuturor că unele promisiuni nu pot fi ținute.

După multe chinuiri, reușesc să se îmbarce pe nava Wilhelm Gustloff unde îl întâlnesc pe Alfred. Aceste este un tânăr german convins că își servește patria așa cum trebuie. Este prototipul omului ușor de manipulat, crede în superioritatea rasei sale și este o unealtă în mâinile dictatorilor. El scrie niște scrisori mentale către Hanellore, scrisori care ne vor deschide ochii asupra discrepanței dintre realitate și imaginea pe care și-o crea în mintea lui.

Patru personaje, patru destine, patru nații. Toți patru se îmbarca pe navă, dar nu vor supraviețui decât doi dintre ei.

Gândul autoarei Ruta Sepetys, în momentul în care a scris acest roman, a fost îndreptat în mod obsesiv la copiii și adolescenții neajutorați, sute de mii de copii rămânând orfani în timpul celui de Al Doilea Război Mondial

Un detaliu tehnic care mi-a atras atenția este faptul că la începutul cărți găsim o hartă din anul 1945, iar la finalul cărții este una din prezent și putem observa cât de mult s-au schimbat granițele țărilor în câțiva zeci de ani.
Cartea “O mare de lacrimi” de Ruta Sepetys este de la editura EPICA si o puteti cumpara de la libraria online Libris.

„Toată lumea auzise zvonurile. Cu câteva luni în urmă, mai exact pe 22 octombrie, rușii năvăliseră ca o furtună în localitate și se spunea că au comis acte de o violență atroce. Femei violate, apoi ucise și țintuite de porțile șoproanelor, copii mutilați. Veștile despre masacru s-au răspândit cu iuțeala fulgerului și oamenii au intrat în panică.”

3 thoughts on “Recenzie O mare de lacrimi de Ruta Sepetys

  1. Ruta este o autoare pe care am descoperit-o total întâmplător si pot spune ca este singura autoare cu origini din Lituania pe care o stiu, dar stilul ei este cel care ma definește perfect .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *