Romanul Manazuru de Hiromi Kawakami
Romanul Manazuru de Hiromi Kawakami de la editura ALL este prima mea încercare de a pătrunde în tainele scriitorilor japonezi. Am mai citit în trecut manga japoneză, iar printre cele mai bune romane grafice sunt Death Note, Vinland Saga și Vagabond de T. Inoue care a dus grafica la rangul de artă. Vagabond este povestea lui Miyamoto Musashi ( 1584 – 1645) care este considerat cel mai mare samurai din toate timpurile pentru că a provocat toate școlile de razboinici din Japonia și a câștigat de fiecare dată. Iar luptele se duceau până la moarte.
Dar să revenim la Manazuru de Hiromi Kawakami. Kei, o femeie de aproximativ 40 de ani, locuiește cu mama și fiică sa adolescentă, Momo. Soțul ei, Rei, a dispărut în mod misterios în urmă cu 12 ani, când Momo avea în jur de 3 ani. Bântuită de incertitudinea privind motivele plecării soțului ei, Kei caută răspunsuri în locuri neverosimile, cum ar fi orașul de la malul mării Manazuru.
În vizitele repetate pe care le face la Manazuru, Kei este însoțită de o prezentă fantomatică, o femeie din “lumea de dincolo” despre care Kei crede că ar putea să o ducă la Rei. Deoarece Kei devine din ce în ce mai mult un narator în care nu poți avea încredere ca cititor, nu știm dacă scenele surprinse cu soțul ei și o altă femeie se întâmplă în realitate sau în imaginația lui Kei sau dacă taifunul și incendiul la care este martoră în Manazuru au avut loc cu adevărat sau nu.
Nu este o carte ușoară, dar nici grea. Este diferită. Nu este o carte pentru cei care se plictisesc repede sau au nevoie de acțiune. De fapt, în cele aproape 200 de pagini nu se întâmplă mai nimic și totuși situația evoluează o dată cu descoperirea acestui loc, Manazuru. Aerul mistic ce înconjoară acest loc m-a făcut să caut pe google, dar oarecum spre ușurarea mea am găsit doar poze frumoase și o atmosferă linistită. Pentru Kei, amintirile și realitatea capătă o alură extraordinară prin apariția unor stafii ce crează o atmosferă deloc amenintătoare, ci mai degrabă melancolică.
Este o poveste melancolică, intortocheată, cu foarte multe intrebări ce răman fără răspuns.
Recent Comments