Recenzie Cavernele de otel de Isaac Asimov
Prima carte scrisa de Isaac Asimov pe care am aruncat privirea a fost “Fundatia” care a fost un SF total diferit fata de creatiile literare de pana atunci. Pentru ca am invatat de la Seneca ca nu trebuie sa sari de la un autor la altul, am citit multe din cartile lui Asimov in 2 luni de zile. A doua carte care mi-a picat in mana a fost “Cavernele de otel”, volumul 2 din seria “Robotii” inceputa de Asimov 1950.
Asimov combina genul literar SF cu o poveste cu detectivi intr-un viitor indepartat
Isaac Asimov ne prezinta 2 personaje principale total diferite: Elijah Baley si R. Daneel Olivaw. Primul este un detectiv foarte bun care uraste robotii, iar al doilea este un robot ultimul model, dar care are infatisarea unui om. Ei traiesc in mileniul 3, unde s-a descoperit calatoria in hiperspatiu si cateva zone din Galaxia noastra relativ apropiate de Pamant au fost colonizate. 50 de planete sunt ocupate de cei care formeaza “Lumea spatialilor”, iar aceste corpuri ceresti sunt bogate, au o densitate mica de populatie si se bazeaza mult pe munca robotilor.
Intre timp, Pamantul este suprapopulat cu peste 8 miliarde de locuitori, cu legi impotriva robotilor, cu mancare rationalizata. Cavernele de otel sunt orase mari cu sute de milioane de locuitori acoperite cu niste cupole de metal care rezista la orice atac nuclear sau atomic. Pamantenii sunt ingroziti de faptul ca robotii le pot lua locurile de munca si apoi nu vor avea ce sa mai puna pe masa. In aceasta lume ciudata, un spatial este ucis si se declanseaza o ancheta pentru gasirea faptasului. Elijah Baley si R. Daneel Olivaw vor fi nevoiti sa colaboreze ca sa gaseasca criminalul pana nu va izbucni un razboi intre “Lumea spatialilor” si Pamant.
Ce reprezinta litera R din numele R. Daneel Olivaw ?
Litera R nu vine de la Roy, Rambo sau Rafael. R vine de la Robot. Tensiunile dintre oameni si roboti sunt la tot pasul in “Cavernele de otel” de Asimov pentru ca ridica niste intrebari: Ce anume ne face pe noi umani si ne separa de robotii fara suflet? Oare putem trai impreuna? Asimov prezinta o solutie progresista si anume C/Fe care sunt simboluri chimice pentru carbon si fier. Oamenii nu pot trai fara carbon, iar robotii fara fier sau otel. Cartea Cavernele de otel de Asimov merita toti banii si poate fi achizitionata de pe libraria online Libris.
Recent Comments