Fragment din O istorie a lumii în 10 și 1/2 capitole, de Julian Barnes

julian barnes

Din punctul nostru de vedere, întreaga poveste a Călătoriei a început când am fost invitați să ne prezentăm într-un anumit loc, la o anumită oră. Așa au arătat primele informații legate de acest plan. Nu știam nimic despre fundalul politic. Mânia lui Dumnezeu față de propria sa creație a fost o noutate pentru noi și ne-am văzut amestecați în toată tărășenia fără să vrem. Nu noi trebuia să fim arătați cu degetul (sper că nu credeți povestea aia cu șarpele, nu? – a fost doar propaganda înverșunată a lui Adam); cu toate acestea, și pentru noi consecințele au fost la fel de dure: fiecare specie a fost rasă de pe fața pământului, în afară de o pereche care urma să se reproducă mai târziu și care avea să fie trimisă în larg sub comanda unui escroc bătrân, alcoolic și care intrase, pare-mi-se, în al șaptelea secol de viață.

În felul ăsta a mers vorba, dar, în mod tipic, nu ni s-a spus adevărul. Chiar v-ați închipuit că în apropierea palatului lui Noe (o, nu, nu era câtuși de puțin sărac Noe al nostru) sălășluia câte un exemplar de nădejde din fiecare specie de pe pământ? Să fim serioși. Nu, au fost obligați să dea un anunț și pe urmă să aleagă cea mai bună pereche dintre cele care se prezentau la selecție. Și fiindcă n-au vrut să producă panică generală, au anunțat o întrecere pe perechi – un fel de concurs de frumusețe și inteligență, combinat cu ceva de genul Darby și Joan – și le-au spus competitorilor să se prezinte la ușa lui Noe într-o anumită lună. Vă dați seama ce probleme au apărut. În primul rând, nu toată lumea are o fire concurențială, așa că poate nu și-au făcut apariția decât cei mai temerari și mai însetați de glorie. Animalele care n-au fost suficient de istețe ca să citească printre rânduri și-au zis că nu le interesa să câștige o croazieră de lux pentru doi cu toate cheltuielile plătite și au spus nu, mulțumesc. Pe de altă parte, Noe și ai lui au pierdut din vedere că unele specii hibernează într-o anumită perioadă a anului, ca să nu mai spunem că – lucru la mintea cocoșului – unele animale se deplasează mai încet decât altele. A existat, de pildă, un leneș destins din cale-afară – o creatura minu nată, v-o spun cu toată convingerea – care nici n-a apucat să se dea jos din copac și a dispărut sub apele dezlănțuite de răzbunarea divină. Cum se cheamă chestia asta, selecție naturală? Eu i-aș zice incompetență profesională.

Pregătirile, dacă e să fim sinceri, au decurs catastrofal. Noe a rămas în urmă cu construirea arcei (situația s-a înrăutățit când meșterii și-au dat seama că nu existau destule cușete ca să încapă și ei la bord), iar rezultatul a fost atenția insuficientă față de trierea animalelor. Prima pereche sosită și prezentabilă în sensul normal al cuvântului era admisă – cam acesta a fost sistemul, ceea ce a în semnat o analiză mai mult decât superficială a pedigriului. Și bineînțeles că, deși au spus că vor primi câte două exem plare din fiecare specie, când s-a trecut la fapte… Unele creaturi pur și simplu Nu Au Fost Dorite în Călătorie. Așa s-a întâmplat și cu noi, de aceea a trebuit să ne furișăm la bord în clandestinitate. În plus, au fost nenumărate animale care dețineau toate argumentele pentru a fi specii separate și cărora li s-a refuzat accesul. Nu, li s-a spus, deja aveam două din specia voastră la bord. Ce mai contează câteva inele în vârful cozii sau două-trei smocuri de păr pe spinare? Vă avem deja. Ne pare rău.

Au existat animale minunate, care au sosit fără pereche și au trebuit oprite să urce, familii care au refuzat să se despartă de pui și au preferat să moară împreună, examene medicale care adeseori s-au dovedit brutal de indiscrete, și cât a fost noaptea de lungă în aer s-au ridicat vaierele celor respinși de pe fortăreața lui Noe. Vă puteți închipui atmosfera care a marcat explicațiile legate de motivele pentru care am acceptat să partici păm la această șaradă impropriu numită concurs? După cum probabil că vă dați seama, a existat o mare doză de gelozie și de comportamente necorespunzătoare. Câteva dintre speciile mai nobile au luat efectiv calea codrului, refuzând să supraviețuiască în condițiile jignitoare oferite de Dumnezeu și Noe, și preferând dispariția sau valurile. S-au rostit cuvinte aspre și invidioase la adresa peștilor, batracienii au început să fie din ce în ce mai infatuați, iar păsările s-au trezit exersând rămânerea în aer cât mai mult cu putință. Din când în când, diverse tipuri de maimuțe au fost surprinse încercând să construiască niște plute primitive doar pentru ele. Într-una dintre săptămâni a apărut o formă misterioasă de toxiinfecție alimentară în Spațiul Aleșilor, iar pentru câteva dintre speciile mai puțin robuste procesul de selecție a trebuit să fie reluat.

Au existat momente când Noe și fiii lui și-au ieșit din minți. Poftim? Nu se potrivește cu versiunea voastră? Vi s-a dat de înțeles mereu că Noe era înțelept, drept și cu frica lui Dumnezeu, în vreme ce eu l-am descris deja ca pe un panglicar bădăran și bețiv? Cele două puncte de vedere nu sunt total incompatibile. Priviți altfel lucrurile: Noe a fost rău, dar trebuia să-i vedeți pe ceilalți. Pe noi nu ne-a surprins că Dumnezeu s-a decis să-i măture de pe fața pământului; singura nedumerire e că a acceptat totuși să păstreze câteva exemplare din această specie care, odată creată, și-a făcut de rușine creatorul.

Uneori, Noe devenea isteric și intratabil. Arca rămăsese în urmă, meșterii trebuiau biciuiți, sute de animale își făcuseră culcușul în aer liber pe lângă palatul lui și nu știa nimeni când aveau să înceapă ploile. Dumnezeu nu i-a dat o dată precisă. Ne uitam la nori în fiecare dimineață: avea să vină un vânt dinspre asfințit, aducând ploile ca de obicei, sau urma să avem parte de potopul abătut asupră-ne de Dumnezeu dintr-o direcție neprevăzută? Pe măsură ce vremea se înrăutățea, au crescut posibilitățile de revoltă. Unii dintre cei respinși voiau să rechiziționeze Arca și să se salveze, alții aveau de gând s-o distrugă total. Animalele mai speculative au început să propună alte criterii de selecție, înlocuind factorul numeric și preferând dimensiunile sau capacitatea de-a fi de folos, însă Noe a refuzat cu aroganță negocierile. Era un om care avea micile lui teorii și căruia nu-i trebuiau altele.

În timp ce construirea flotilei se apropia de faza finală, s-a pus problema pazei sale permanente. Au existat multe încercări de furișare clandestină. Un meșter a fost descoperit într-o zi pe când făcea o gaură în podeaua vasului cu provizii. Au fost văzute și imagini jalnice: un elan tânăr agățat de parapetul arcei lui Ham, mai multe păsări care încercau să străpungă în picaj plasa de protective și așa mai departe. Dacă erau descoperiți, pasagerii clandestini erau uciși imediat; însă nici aceste spectacole publice n-au reușit să-i descurajeze pe cei disperați. Vă pot spune cu mândrie că specia noastră a urcat la bord fără mită și fără violență; ce-i drept, suntem mult mai greu de depistat decât elanii tineri. Cum am izbutit? Am avut un înaintaș vizionar. Pe când Noe și fiii lui percheziționau fără menajamente animalele care străbă teau pasarela, plimbându-și mâinile aspre pe blana sau pe lâna suspect de mițoasă a unora și efectuând una dintre formele primare și complet neigienice de examinare a prostatei, noi trecuserăm deja pe sub ochii lor și ne găsiserăm un adăpost sigur. Unul dintre tâmplarii vasului ne-a dus la destinație, fără măcar să-și dea seama ce făcea.

Timp de două zile, vântul a bătut simultan din toate direcțiile, iar pe urmă a început să plouă. Apa se prăvălea din cerul înfuriat ca să curețe lumea păcătoasă de dedesubt. Stropi mari explodau pe punte ca niște ouă de porumbel. Reprezentanții triați ai fiecărei specii au fost scoși din Spațiul Aleșilor și duși în arca pregătită anume pentru ei: scena a avut ceva din ceremonia obligatory a unei nunți în masă. După aceea s-au închis trapele și am început cu toții să ne obișnuim cu întunericul, cu încarcerarea și cu mirosul care-ți muta nasul din loc. Într-o primă fază, lucrurile astea nu ne-au preocupat, eram în culmea fericirii fiindcă supraviețuiserăm. Ploaia a continuat să cadă, transformându-se câteodată în grindină și răpăind pe lemnul din care fusese durată arca. Uneori auzeam tunetele de afară și adeseori ne ajungeau la ureche văicărelile dobitoacelor abandonate. După un timp vaierele s-au rărit, iar noi am înțeles că apele începuseră să se ridice.

A venit în cele din urmă și ziua după care tânjiserăm atâta amar de vreme. Prima dată am crezut că era atacul dement al ultimelor pachiderme rămase pe pământ, care încercau fie să urce la bord cu forța, fie să scufunde Arca. Dar nu, barca începuse să se încline doar fiindcă apa o ridica încet din locul în care se proptise. Din punctual meu de vedere, acesta a fost momentul culminant al Călătoriei. A fost perioada (scurtă, ce-i drept) când animalele au fraternizat, iar recunoștința lor față de om s-a revăr sat aidoma vinului care curgea la masa lui Noe. După aceea…, dar poate că primele vinovate sunt chiar animalele, fiindcă au avut naivitatea de-a crede în Noe și în Dumnezeul lui.

Existaseră motive de neliniște chiar și înainte de umflarea apelor. Știu că specia voastră are tendința de-a se uita de sus la lumea în care trăim, considerând-o brutală și bazată pe canibalism și înșelătorie (chit că ați putea admite că acest lucru mai degrabă ne apropie decât ne îndepărtează de voi). Însă între noi a existat dintotdeauna, de la bun început, un sentiment al egalității. Mă rog, ne-am tot mâncat unii pe alții și așa mai departe; speciile mai slabe știau prea bine la ce să se aștepte dacă le aținea calea ceva mai mare și mai flămând. Numai că am recunoscut cu franchețe că asta era legea firii. Faptul că un animal era capabil să ucidă un altul nu-l făcea pe primul superior celui din urmă, ci doar mai periculos. Poate că vă vine greu să înțelegeți acest concept, dar între noi a existat respect reciproc. Devorarea unui alt animal nu era motiv de dispreț, iar faptul că era mâncată nu-i inculca victimei – sau familiei sale – o admirație exagerată față de beneficiar.

Cartea O istorie a lumii în 10 și 1/2 capitole, de Julian Barnes  o găsiți la Nemira la un preț bun.

Sursa poza livemint.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *