Te duci singur la film?

vezi filme de unul singur

Am multi prieteni si sunt sociabil, am vorbele mai mereu la mine si stiu sa port discutii aproape cu oricine, de la betivul din fata blocului pana la primarul orasului. Imi plac filmele la nebunie si pot viziona creatii cinematografice alaturi de prieteni sau singur. Nu e o rusine sa te duci singur la film, mai ales cand amicii tai stramba din nas la pelicula cinematografica aleasa de tine. Du-te sa vezi filme care iti plac, nu cele impuse de prietenii tai.

Avantajele de a viziona filme de unul singur

Daca iti place sa vezi filme de groaza, iar amicii tai au inima mai sensibila si nu suporta asemenea creatii cinematografice, du-te singur. Iti poti alege relaxat orice loc din sala si te poti concentra la film.

Nu conteaza parerea altora daca te duci la film ca un lup singuratic. Asa cum spunea Ann Landers: “La 20 de ani, ne facem griji despre ce crede lumea despre noi. La 40 de ani, nu ne mai intereseaza parerea celorlalti despre noi. La 60 de ani, ne dam seama ca lumea nu se gandea si nu ne judeca deloc pe noi”.

Daca vrei sa te bucuri de un film bun, nu te duce in weekend cand toti necioplitii se duc la cinematograful din Mall cu iubita sau cu toata familia. Iti vor strica vizionarea filmului cu discutiile lor de 2 lei, cu vorbitul la mobil, cu desfacutul bomboanelor dintr-o punga de plastic. Du-te in alta zi, de exemplu luni sau miercuri si asa te poti bucura de filmul ales de tine intr-o atmosfera buna.

Te duci la film ca sa simti ceva si sa pui capul la contributie. Pleci de la cinematograf cu un sentiment de tristete, de fericire, de teama sau de adrenalina, dar indiferent ce simti in suflet la iesirea din cinema, este o reamintire ca esti inca in viata si ai facut ceva ce iti place.

E importanta increderea in tine?

Sa ai incredere sa te duci la un film singur, iti face bine pe termen lung. Poti sa mananci si singur la restaurant sau sa bei cafea la o terasa unde nu e nimeni in afara de tine. Fa ce iti place!

E o diferenta intre a fi un singuratic in toate aspectele vietii si a petrece cateva momente placute de unul singur.

Sursa poza thrillist.com

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share via
Copy link