Lumea regizorului M. Night Shyamalan

În anul 2000, M. Night Shyamalan a regizat filmul Unbreakable cu Bruce Willis și Samuel L. Jackson, o creație despre super-eroi, într-o vreme când acest gen nu era în vogă. Bruce Willis îl joacă pe David Dunn, un om simplu care a scăpat cu viață dintr-un accident feroviar fără nicio zgârietură, în timp ce toți ceilalți pasageri au murit.

David Dunn se împrietenește cu Elijah Price, interpretat de Samuel L. Jackson, care suferă de o boală rară, la orice căzătură își rupe oasele cu ușurință de parcă ar fi de sticlă. Nu poate practica niciun sport, orice coborâre pe scări reprezintă un pericol major, dar în același timp are un IQ foarte ridicat. Elijah Price crede că există pe lumea asta un om, total diferit de el, care nu poate fi rănit de nimeni și de nimic, un bărbat foarte puternic din toate punctele de vedere, un super-erou.

Quentin Tarantino, unul dintre cei mai buni regizori din toate timpurile, a spus despre Unbreakable: este operă artistică exceptională, constituind un model pentru alte lucrări de același gen și ar fi trebuit promovată ca un fel de Superman pe Terra, dar fără să știe că are super puteri.

În 2016, M. Night Shyamalan regizează Split, un thriller de groază cu un nebun cu 23 de personalități. Actorul James Mcavoy interpretează excelent mai multe roluri în acest film, iar câteva dintre aceste personalități ies mai des la suprafață. Acestea sunt: Dennis, Patricia, Kevin, Hedwig, Barry, Orwell, Jade și The Beast.
James Mcavoy joacă perfect rolul lui Hedwig, un copil de 9 ani foarte curios și ascultător și chiar dacă nebunul din Split este personajul negativ, o să îl îndrăgiți pe Hedwig. La finalul filmului Split, M. Night Shyamalan face o referire clară către Unbreakable. Toată lumea a rămas surprinsă pentru că Split părea un film de sine stătător, iar acum face parte din Universul Unbreakable.

În Ianuarie 2019, va rula la cinematografele din toată lumea – Glass, al cărui trailer a apărut de câteva zile. Personajele principale din Unbreakable și Split vor apărea în această realizare cinematografică de la începutul anului viitor. Acest film cu Bruce Willis, James Mcavoy și Samuel L. Jackson îl voi vizona în prima zi în care va rula în România.

Poster realizat de Alex Ross

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share via
Copy link